Clasamente 2022

D&B David şi Baias – un parteneriat pentru succes.

Într-un parteneriat, succesul este al parteneriatului. Echipa câştigă şi odată cu ea, fiecare membru al ei.

Chambers Europe 2022


TAXE – BANDA 1

Echipa D&B David si Baias este recunoscută pentru specializarea pe aspecte de contencios administrativ şi fiscal, având o experienţă solidă în proceduri judiciare în faţa instanţelor române. Societatea noastră de avocatură este activă în cadrul diverselor litigii fiscale cum ar fi pe aspecte legate de TVA, impozitul pe profit şi taxele de mediu pentru excesul de deşeuri. Societatea noastră de avocatură oferă servicii de consiliere fiscală graţie afilierii sale la PwC şi asistenţă atât pe aspecte de drept fiscal naţional cât şi internaţional, inclusiv în ceea ce priveşte tratatele de dublă impunere.Reprezentăm o gamă largă de clienţi din industria petrolului şi gazelor, precum şi din sectoarele imobiliare şi agricultură.

Mărturii ale clienţilor:

  • Un client apreciază că ideile şi acţiunile avocaţilor sunt „ excelente – extrem de bine documentate şi cu rezultate chiar mai bune decât ne aşteptam ”.

Dan Dascălu (banda 1) – se bucură de o amplă recunoaştere datorită abilităţilor sale de avocat litigant specializat pe aspecte de drept fiscal. Acesta este considerat a fi un excelent expert în chestiuni litigioase având deseori ca obiect impozitul pe profit, TVA şi contribuţiile la impozitul de mediu.

Mărturii ale clienţilor:

  • Un client apreciază că acesta este „ orientat către client, deţine cunoştinţe solide şi oferă răspunsuri în timp util” .

CONCURENŢĂ / ANTITRUST – BANDA 2

D&B David si Baias actioneaza frecvent pentru clienti din sectorul public si privat pe aspecte legate de ajutorul de stat. Firma de avocatură este de asemenea mandatată să reprezinte clienţii în cadrul investigaţiilor pe aspecte de concurenţă, acoperind fraudarea ofertelor, schimbul de informaţii sensibile şi acuzaţiile privind politicile de preţuri excesive. D&B David menţine o gamă variată de oferte de servicii în mandate de autorizare a fuziunilor, precum şi consiliere pe aspecte de conformitate. Echipa este deosebit de populară în rândul clienţilor din sectorul energetic.

Mărturii ale clienţilor:

  • Un client remarcă reputaţia excelentă a D&B David şi Baias în materie de concurenţă, descriind echipa drept „ experimentată şi pragmatică”.

Sorin David, Practician Eminent, este un avocat renumit pe piaţă. Acesta reprezintă clienţii în cadrul investigaţiilor antitrust, oferind, de asemenea, asistenţă juridică în ceea ce priveşte notificările de fuziune. Reputaţia şi experienţa sa sunt apreciate în rândul analiştilor relevanţi.

Mărturii ale clienţilor:

  • Lucian Bozian „ ne-a ajutat foarte mult ”, declară un client mulţumit. Acesta asistă frecvent clienţii în cadrul procedurilor declanşate cu ocazia controalelor inopinate şi a investigaţiilor/studiilor de piaţă.

SOCIETĂŢI COMERCIALE/FUZIUNI ŞI ACHIZIŢII – BANDA 4

D&B David si Baias reprezintă frecvent vânzătorii în tranzacţii de tip M&A, oferind, de asemenea, consultanţă acţionarilor/asociaţilor în proceduri de înstrăinare a participaţiilor/activelor. D&B David si Baias acordă asistenţă curentă pe aspecte de drept local legate de achiziţii transfrontaliere, fuziuni şi divizări, ca parte a unor procese de reorganizare extinse/transfrontaliere, precum şi pe aspecte de reglementare corporativă. Reprezintă frecvent clienţi din sectoarele ştiinţelor vieţii şi energiei.

Anda Rojanschi (banda 4) consiliază clienţii interni şi internaţionali în cadrul achiziţiei/preluării unor companii române, şi reprezintă acţionarii/asociaţii în tranzacţii de vânzare. Anda Rojanschi acţionează pentru companii de investiţii şi clienţi din industria bancară şi de producţie.


SOLUŢIONAREA LITIGIILOR – BANDA 5

Dan Dascălu (banda 5) din cadrul D&B David şi Baias este renumit pentru expertiza sa în litigii fiscale, în special litigii privind TVA şi obligaţii fiscale. De asemenea, Dan Dascălu reprezintă clienţii în litigii în materie de achiziţii şi contestaţii împotriva amenzilor.

Mărturii ale clienţilor:

  • Unul dintre clienţi îi apreciază capacitatea de a „ combina abilităţile unui avocat strălucit cu cele mai înalte cunoştinţe juridice ale unui profesor universitar ”.

Chambers Global 2023


SOCIETĂŢI COMERCIALE/FUZIUNI ŞI ACHIZIŢII – BANDA 4

Anda Rojanschi (banda 4) consiliază clienţii interni şi internaţionali în cadrul achiziţiei/preluării unor companii române şi reprezintă acţionarii/asociaţii în tranzacţii de vânzare. Anda Rojanschi acţionează pentru companii de investiţii şi clienţi din industria bancară şi de producţie.

Legal 500


DREPTUL CONCURENŢEI – EŞALONUL 1

D&B David si Baias SCA dispune de o echipă „înalt calificată şi experimentată” în domeniul UE şi concurenţă. Partenerul coordonator Sorin David este „unul dintre cei mai remarcabili avocaţi pe dreptul concurenţei din România”, a cărui prezenţă continuă să rămână un punct cheie. Echipa dispune, de asemenea, de avocaţi de top aflaţi în plină ascensiune, inclusiv Lucian Bozian, Asociat Coordonator, care este „un sprijin valoros prin expertiza, experienţa şi îndrumarea sa aprofundate în materie de dreptul concurenţei”. Firma deţine o expertiză solidă pe aspecte de nivel înalt legate de UE şi desfăşoară, în mod regulat, activităţi legate de investigaţiile iniţiate şi conduse de autorităţi. Avocaţii au, de asemenea, o bună experienţă pe aspecte de autorizare a fuziunilor.

Sorin David este clasat ca fiind un avocat în topul clasamentului.

Lucian Bozian este clasat la avocati profesionişti în ascensiune.

Mărturii ale clienţilor:

  • Sunt incontestabil lider de piaţă- eficienţi, cu o înţelegere excelentă atât a perspectivei economice cât şi a celei juridice.”
  • Sorin David –având cunoştinţe aprofundate de drept, oferă soluţii juridice chiar şi pentru cele mai complicate idei de afaceri. Lucian Bozian – eficient, pragmatic şi orientat către client”.
  • Departamentul deţine o cunoaştere solidă a evoluţiilor actuale ale pieţei, este conectat la realităţile industriei şi la principalele provocări ale acesteia (în cazul nostru, industria farmaceutică) şi, prin urmare, poate oferi soluţii orientate spre afaceri care să contribuie la impulsionarea activităţilor şi să promoveze nevoile şi obiectivele afacerii”.
  • Lucian Bozian este persoana de contact de zi cu zi. Acesta poate fi disponibil într-un timp foarte scurt, se conectează întotdeauna rapid la esenţa problemei, urmăreşte şi oferă soluţii orientate spre afaceri şi de susţinere”
  • Competenţele în practicile concurenţiale sunt incontestabile, timpul de răspuns este imediat, activitatea de urmărire a dosarului/dosarelor în cauză este extrem de eficientă, riscul de a pierde un termen este practic inexistent. Sistemul de facturare este transparent şi automat, dezvoltatorul este întotdeauna verificat cu clientul înainte de emiterea facturii, evitându-se astfel orice fel de neînţelegeri legate de costuri. Nu în ultimul rând, echipa D&B ascultă cu atenţie clientul şi oferă posibile abordări explicând totodată riscurile şi beneficiile fiecărei opţiuni.”
  • Sorin David, prin firea sa hotărâtă şi abilităţile excelente de comunicare, este fără îndoială un expert în domeniu. Acesta abordează toate aspectele într-un mod calm şi profesionist şi gestionează corect toate informaţiile. Andreea Toncu este un asociat valoros. Este bine organizată şi întotdeauna disponibilă pentru a oferi asistenţă. Este analitică şi foarte atentă la detalii. Apreciez colaborarea noastră”.
  • În cadrul firmei există avocaţi profesionişti de o înaltă ţinută morală şi profesională care îi face demni de profesia pe care şi-au ales-o. Sunt foarte punctuali în ceea ce priveşte corespondenţa şi răspunsurile în relaţia cu terţii, îndeplinindu-şi mandatul cu succes.”
  • Echipă extrem de calificată şi cu experienţă, care înţelege obiectivele clientului; sprijin practic; comunicare directă, promptă şi eficientă;”
  • Lucian Bozian – foarte competent şi înalt profesionist; eficient în gestionarea problemelor complexe; lider natural; constructiv; precis, rapid în răspunsuri;”
  • Echipă extrem de profesionistă şi orientată spre rezultate, bună în ceea ce priveşte înţelegerea nevoilor clientului”
  • Lucian Bozian a fost un sprijin preţios prin expertiza, experienţa şi îndrumarea sa aprofundată în materie de dreptul concurenţei”
  • O echipă de profesionişti, dedicată nevoilor clienţilor. Au oferit/livrat muncă excepţională în timp util’.
  • Am fost în contact cu unul dintre parteneri, un asociat senior şi un expert. Toţi au avut suficient timp pentru a înţelege mai bine organizaţia noastră şi problemele specifice cu care ne confruntăm. După livrarea lucrării, procesul de follow-up a fost mai mult decât consecvent. Îi recomandăm ca fiind unul dintre partenerii noştri cei mai de încredere.”
  • Experienţă îndelungată şi dovedită în domeniul concurenţei. Echipa este deschisă şi caută în mod proactiv cele mai bune propuneri de abordare. Îi recomandăm cu căldură”.
  • Se comportă ca parteneri adevăraţi şi nu ca nişte contractori, fiind disponibili pentru a analiza un anumit subiect, căutând potenţiale rezultate şi ajutând la luarea unor decizii adecvate pentru a merge mai departe.”
  • Echipe experimentate, cu o bună înţelegere a practicii.”
  • Sorin David este unul dintre cei mai remarcabili avocaţi în materie de dreptul concurenţei din România”

TAXE – EŞALONUL 1

D&B David si Baias SCA este compusa dintr-o echipă de top care se remarcă prin „avocaţi foarte competenţi” „experţi atât în domeniul fiscal cât şi în gestionarea procedurilor contencioase”. Practica bine sedimentată la nivelul firmei în aceste domenii îl include pe Dan Dascălu, coordonatorul departamentului de litigii fiscale, foarte bine cotat, ca fiind „unul dintre cei mai buni avocaţi de litigii fiscale de pe piaţă”. Acesta este susţinut/completat prin „excelentele competenţe profesionale” ale d-lui. Mihail Boian, remarcat ca fiind „un excepţional comunicator şi organizator de echipă”. Avocaţilor li se încredinţează în mod regulat o gamă largă de litigii complexe având ca obiect impozitele directe şi indirecte. Apartenenţa firmei la reţeaua PwC este un element definitoriu în alegerea pe aspecte de consultanţă strategică, la aceasta adăugând-se contribuţii suplimentare în materie de drept societar şi de reglementare din partea unor parteneri precum Sorin David.

Dan Dascălu este clasat ca fiind un avocat în topul clasamentului.

Ana-Maria Iordache este clasata la sectiunea “Parteneri de generaţie următoare”.

Mărturii ale clienţilor:

  • D&B David si Baias are o echipă de avocaţi foarte competenţi, experţi atât în domeniul fiscal, cât şi în gestionarea procedurilor contencioase, care au oferit companiei noastre asistenţă juridică de excepţie pe în cadrul unei probleme foarte complexe.”
  • D&B David şi Baias este alcătuită dintr-o echipă de profesionistă de avocaţi, fiecare avocat în parte având o excelentă expertiză în domeniul juridic pe care îl stăpâneşte. Am lucrat îndeaproape cu Mihail Boian, care a dovedit excelente abilităţi şi expertiză profesională, acesta fiind orientat către client, fiind un excepţional comunicator şi organizator de echipă.”
  • Dan Dascălu şi echipa sa deţin o experienţă de excepţie în litigii fiscale, provenită din trei domenii: cunoaşterea aprofundată a Codului de Procedură Fiscală precum şi colaborarea şi cercetarea permanentă pentru îmbunătăţirea legislaţiei în acest domeniu; cărţile scrise în domeniul fiscal; formarea şi menţinerea unor membri valoroşi în echipa sa, cum ar fi Mihail Boian.”
  • Dan Dascalu supervizează îndeaproape cazurile, deşi sunt implicaţi parteneri juniori, perfect capabili să se ocupe de cazuri; aceasta este cea mai bună asigurare pentru client că dosarul este tratat în cel mai bun mod posibil; de asemenea, acesta contactează clienţii în cazul chestiunilor sensibile. Dan Dascalu este întotdeauna la curent cu evoluţia fiecărui caz în parte. Mihail Boian, în ciuda agendei sale încărcate, menţine întotdeauna contactul cu clientul şi este implicat în dosar, oferind consiliere clientului privind cea mai bună abordare şi, în general, privind cazuri similare de pe piaţă, poziţia autorităţilor, evoluţia legislaţiei. Chiar şi după ani de zile îşi reaminteşte detalii ale cazurilor. Andreea Racu-Stoica este, de asemenea, foarte performantă”.
  • Echipa gestionează cu succes litigii dificile, care necesită o abordare multidisciplinară şi o cunoaştere temeinică şi aprofundată a reglementărilor şi procedurilor fiscale, deoarece experienţa practică a avocaţilor şi pregătirea teoretică excelentă fac ca şi cele mai dificile cazuri să pară uşoare pentru ei.”
  • Dan Dascălu este unul dintre cei mai buni avocaţi specializaţi în litigii fiscale de pe piaţă, cu un background excelent derivat atât din calitatea de practician, cât şi din cea de profesor cu o carieră academică de succes. Dan Dascălu conduce o echipă capabilă să aducă victoria chiar şi în cele mai dificile şi complexe cazuri, care necesită cel mai înalt grad de know-how şi abilitatea de a implementa acest know-how în soluţii adecvate nevoilor clientului”.
  • Echipa de avocaţi a acestora deţine, de asemenea, o foarte bună cunoaştere a problemelor fiscale, ceea ce reprezintă un aspect esenţial.”
  • Agili, utilizatori de tehnologie, cu mintea deschisă.”

SOCIETĂŢI COMERCIALE/FUZIUNI ŞI ACHIZIŢII – EŞALONUL 3

D&B David si Baias SCA are o abordare versatilă privind practica în domeniul dreptului societar, deţinând un palmares remarcabil în ceea ce priveşte consilierea curentă pe aspecte de drept comercial, lansări de afaceri şi fuziuni şi achiziţii. Firma se remarcă, de asemenea, printr-o expertiză solidă în materie de reglementare în domenii-cheie precum dreptul concurenţei, unde partenerul coordonator Sorin David se remarcă ca fiind o figură de prim rang pe piaţă, dar şi în domeniul fiscal – apartenenţa firmei la reţeaua PwC fiind o atracţie de top. Clienţii recomandă cu căldură „echipa de fuziuni şi achiziţii competentă şi proactivă”, iar Anda Rojanschi, partener „receptiv şi flexibil” deţine „cunoştinţe aprofundate în materie de negocieri de fuziuni şi achiziţii”. De asemenea, clienţii o apreciază ca fiind „remarcabilă” pe Adina Oprea, asociat senior.

Adina Oprea – este clasata la avocati profesionişti în ascensiune.

Mărturii ale clienţilor:

  • Oameni, comunicare, flexibilitate- manageri excepţionali ai clienţilor”
  • Echipa este foarte bună în ceea ce priveşte consilierea juridică permanentă pe diverse aspecte de guvernanţă corporativă şi asistenţă în proiecte de fuziuni şi achiziţii ale companiei (cum ar fi redactarea/revizuirea documentaţiei relevante pentru tranzacţii: memorandumuri de înţelegere, heads of terms, protocoale, antecontracte, contracte de vânzare-cumpărare, contracte de transfer de afaceri/întreprindere, documentaţia corporativă conexă etc.);”
  • Au o vastă experienţă profesională dobândită în prima ligă a consultanţei juridice din România”.
  • „O echipă pe fuziuni şi achiziţii competentă şi proactivă, concentrată pe identificarea de soluţii pe întreaga perioadă a tranzacţiei. Echipa a acoperit cu succes, atât în timpul procedurii de due diligence, cât şi în timpul tranzacţiei, diverse aspecte juridice, pornind de la chestiuni corporative la chestiuni de reglementare şi de dreptul muncii inerente unui proiect de fuziuni şi achiziţii. Un plus pentru echipă este şi faptul că a lucrat într-o echipă integrată PwC România – D&B, putând astfel să ne ofere consultanţă şi asistenţă integrată, acoperind aspecte juridice, financiare şi fiscale”.
  • „Anda Rojanschi, partener M&A, a dovedit cunoştinţe aprofundate în domeniul negocierilor M&A şi al pieţei, fiind receptivă şi flexibilă pe toată perioada tranzacţiei. Expertiza sa este diversă şi am apreciat abordarea sa foarte pragmatică. Ea a propus soluţii la diversele probleme apărute pe parcursul unui proiect complex. Adina Oprea a fost manager de proiect şi o parte esenţială a echipei juridice care ne-a asistat pe parcursul proiectului. Adina a dat dovadă de calm şi eficacitate, a coordonat diferitele fluxuri necesare pentru proiect, stabilind priorităţile solicitărilor noastre şi respectând termene uneori foarte strânse, fiindu-ne mereu la dispoziţie.”
  • „A oferit lucrări excelente în termene scurte. Foarte bine informată. Bună colaborare şi disponibilitate continuă pentru a oferi asistenţă juridică la cerere”.
  • „Avocaţi remarcabili: Adina Oprea”
  • „Foarte bine organizată, oferind întotdeauna soluţii pragmatice, întotdeauna aceeaşi persoană de contact, foarte motivată, răspuns rapid”.
  • „Foarte prietenoasă, cunoştinţele sunt foarte bune, răspunde întotdeauna.”

LITIGII – EŞALON 3

D&B David si Baias SCA este „perfectă” pentru cazurile complexe unde „ ei pur şi simplu găsesc soluţii„. Disputele pe aspecte de reglementare, precum şi cele fiscale şi administrative generale reprezintă un punct de atracţie special, clienţii străini folosind în mod regulat firma pentru interacţiunile cu autorităţile relevante de reglementare şi guvernamentale. De asemenea, litigiile având ca obiect achiziţiile publice au ocupat un loc important în ultimul an. Dimensiunea internaţională obţine un plus de putere graţie apartenenţei firmei la reţeaua globală PwC Legal. Coordonatorul practicii, Dan Dascălu, este apreciat pentru că a combinat „o expertiză vastă în practica fiscală cu excelenţa unei deosebite pregătiri academice„.

Mărturii ale clienţilor:

  • Firma perfectă pentru cazuri complexe, care necesită o abordare multidisciplinară, întrucât aceasta poate oferi atât soluţii integrate, cât şi specifice, prin cel mai înalt grad de profesionalism.”
  • Dan Dascălu este unul dintre cei mai proeminenţi avocaţi litiganţi, întrucât îmbină o vastă expertiză în practica fiscală cu excelenţa unei excelente pregătiri academice şi cu cele mai bune calităţi pe care le poate deţine un bun orator”.
  • Sunt întotdeauna disponibili şi reacţionează rapid; în domeniul telecomunicaţiilor, lucrurile se întâmplă foarte repede, astfel că avem nevoie de cineva care să poată ţine pasul. Şi ei sunt cei potriviţi.”
  • Ei pur şi simplu găsesc soluţii”.

DREPTUL MUNCII – EŞALON 3

D&B David si Baias SCA cu o practică activă în domeniul dreptului muncii, are „cunoştinţe şi experienţă vaste în materie de dreptul muncii” şi „poate să ofere consultanţă practică şi eficientă„. Acest domeniu de practică a derulat proiecte pe tot parcursul pandemiei Covid-19, oferind consiliere clienţilor cu privire la strategiile de adaptare/ajustare a activităţilor proprii. De asemenea, echipa are o bună experienţă pe proiecte de restructurare, inclusiv concedieri colective, şi oferă în mod regulat consultanţă pe proiecte la nivel european. Coordonatorul practicii, Dan Dascălu, deţine o experienţă solidă pe aspecte litigioase şi necontencioase, inclusiv în negocierile cu sindicatele şi pe aspecte fiscale legate de raporturile de muncă.

Mărturii ale clienţilor:

  • Echipa deţine o experienţă şi cunoştinţe vaste în materie de dreptul muncii, putând oferi sfaturi practice şi eficiente. Recurgem întotdeauna la practica acestora în principal atunci când ne confruntăm cu probleme juridice complexe, datorită expertizei, soluţiilor creative şi receptivităţii lor.”
  • Persoanele cu care am lucrat sunt orientate către client, orientate către detalii, stăruitoare în identificarea riscurilor şi foarte receptive.”

ENERGIE ŞI RESURSE NATURALE – EŞALONUL 3

D&B David şi Baias SCA a pătruns puternic pe piaţa de energie în ultimii ani. Membrii cheie ai echipei, precum Laurenţiu Pachiu, partener, şi Delia Pachiu, consilier („un practician extrem de profesionist şi experimentat pe dreptului energiei„), deţin acreditări impresionante în ceea ce priveşte consilierea clienţilor activi în domeniul petrolului şi gazelor naturale pe aspecte de reglementare, tranzacţionale şi de acordare a licenţelor. Clienţii care solicită sprijin în materie de reglementare, cum ar fi Hidroelectrica, primesc un imbold suplimentar din partea echipei UE şi concurenţă a firmei, lider de piaţă, unde parteneri precum Sorin David sunt extrem de recomandaţi. Echipa, inclusiv Anda Rojanschi, în calitate de partener, deţine, de asemenea, experienţă în materie de tranzacţii.

Mărturii ale clienţilor:

  • Echipa D&B David si Baias activă pe consultanţă în domeniul energiei, condusă de Delia Pachiu, este unică prin expertiza în sectorul energetic. Echipa cunoaşte foarte bine legile şi reglementările aplicabile în această industrie şi pe piaţa de energie, iar serviciile lor acoperă întregul spectru necesar pentru o dezvoltare durabilă şi pentru a încheia tranzacţii de succes în acest sector. Echipa este foarte dedicată şi bine informată cu privire la toate detaliile de proiect şi se implică activ în negocieri, fiind capabilă să tranşeze situaţii complexe şi să identifice soluţii juridice şi comerciale la chestiuni complexe. Avem o colaborare excelentă, iar echipa se remarcă prin soluţiile inovatoare pe care le oferă.”
  • Delia Pachiu este un practician extrem de profesionist şi experimentat în dreptul energiei. Este foarte uşor de comunicat cu ea, fiind extrem de deschisă pentru a înţelege fiecare aspect al activităţii noastre şi al strategiei proiectelor noastre, oferind soluţii şi contribuţii extrem de valoroase în ceea ce priveşte aspectele juridice, comerciale, contractuale şi de reglementare, având în acelaşi timp o foarte bună înţelegere a pieţei de energie. De asemenea, avem o colaborare excelentă cu Marius Niţă şi Raluca Mustăciosu, ambii fiind avocaţi foarte apreciaţi de echipa noastră şi cu o reputaţie remarcabilă. Aceştia vin cu soluţii ingenioase în chestiuni sensibile din domeniul imobiliar şi corporate/comercial, ambii fiind capabili să înţeleagă dinamica afacerii, nu doar să ofere soluţii teoretice”.
  • Sunt foarte receptivi şi oferă informaţii detaliate cu privire la orice problemă solicitată. Nu trebuie să solicitaţi răspuns la nicio întrebare nesoluţionată, deoarece întrebările primesc răspunsuri exhaustive.
  • Sunt foarte rapizi şi exacţi în a răspunde la solicitările noastre. Declaraţiile, documentele şi opiniile lor sunt întotdeauna la standard ridicat. Ne asistă pe orice alte aspecte legate de subiectul principal.
  • Colaborarea noastră cu D&B s-a limitat până acum la domeniile energiei regenerabile. Am fost extrem de mulţumit de colaborarea cu Delia Pachiu, Raluca Mustăciosu şi Marius Niţă. Ne-au oferit contribuţiile necesare de care aveam nevoie, susţinându-şi în acelaşi timp afirmaţiile cu argumente juridice solide. S-au adaptat întotdeauna la schimbările de termene şi au furnizat lucrările la timp”.

IMOBILIARE ŞI CONSTRUCŢII – EŞALONUL 4

D&B David şi Baias SCA acoperă o gamă largă de aspecte de drept imobiliar, inclusiv mandate de tranzacţii şi proiecte de dezvoltare industrială. În ultimul an, firma a oferit consultanţă în tranzacţii comerciale cu o componentă imobiliară importantă, inclusiv achiziţii de fabrici şi ferme agricole. Un punct forte este expertiza firmei în domenii conexe, cum ar fi cel fiscal, unde apartenenţa sa la reţeaua PwC Legal se dovedeşte a fi deosebit de benefică. Printre partenerii importanţi se numără Sorin David, Partener Coordonator, şi Anda Rojanschi, Coordonatoare a Ariei de Practică Drept Societar. Echipa este condusă de Georgiana Bălan, în calitate de Asociat Coordonator „care este o persoană competentă, promptă şi cu care este plăcut să lucrezi„.

Mărturii ale clienţilor:

  • O echipă solidă care acoperă toate domeniile de drept”.
  • Aş evidenţia pe Georgiana Bălan, ca fiind pricepută, promptă şi o persoană cu care este plăcut să lucrezi.”

IFLR 1000


SERVICII FINANCIARE ŞI BANCARE – EŞALONUL 5

Ghidul IFLR 1000 2021-2022 clasează D&B David şi Baias în eşalonul 5 al secţiunii de Servicii Bancare şi Financiare.

Ovidiu Bold este recunoscut ca fiind un Practician Notabil în Pieţe de Capital


FUZIUNI ŞI ACHIZIŢII – EŞALONUL 4

D&B este o societate de avocatură de eşalonul 4 în Fuziuni şi achiziţii.

Sorin David şi Anda Rojanschi sunt menţionaţi ca Highly regarded lawyers în Fuziuni şi Achiziţii.