D&B David şi Baias îşi întăreşte echipele de litigii şi de concurenţă prin recrutarea a doi profesionişti experimentaţi

Bucureşti, 13 ianuarie 2014

Amelia Teis, avocat specializat în litigii, şi Lucian Bozian, specialist în dreptul concurenţei, fost inspector principal în cadrul Consiliului Concurenţei, s-au alăturat echipei D&B David şi Baias.
„Ne-am orientat către doi profesionişti recunoscuţi care, sunt convins, vor adăuga şi mai multă valoare echipelor noastre specializate în litigii şi dreptul concurenţei. Prin aceasta, vom continua să oferim asistenţă juridică la cel mai înalt nivel clienţilor noştri”, a declarat Sorin David, Managing Partner, D&B David şi Baias.
Amelia Teis a condus echipa de litigii şi arbitraj a unei firme de avocatură din România, fiind implicată şi în zona de achiziţii publice. În perioada 2010-2013, Amelia a asistat clienţii în peste 60 de dispute referitoare la licitaţiile publice aduse în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi a diferitelor instanţe de judecată. Printre dosarele de referinţă în care a fost implicată se numără asistenţa juridică oferită unei federaţii din România în legătură cu corecţii financiare aplicate pentru proiectele finanţate prin POSDRU, proiecte de peste 17 milioane de euro, precum şi asistenţa juridică oferită unei companii de construcţii din România în contestarea atribuirii unor tronsoane de autostradă.
Lucian Bozian a fost inspector principal de concurenţă în cadrul Consiliului Concurenţei timp de peste 6 ani, desfăşurându-şi activitatea în Direcţii importante, precum Cercetare – Analiză Economică, Industrie şi Energie, Carteluri. A fost implicat în numeroase inspecţii inopinate (dawn raids) şi a participat în calitate de raportor sau membru în numeroase investigaţii cu privire la înţelegeri verticale sau orizontale în industrii precum vopseluri, auto, distribuţia de gaz şi LPG, cereale. Lucian a urmat numeroase programe de training în concurenţă, printre care şi unul organizat de Comisia Europeană, precum şi program de tehnici investigative derulat de Departamentul de Justiţie al Statelor Unite şi FBI.