IT, TELECOMUNICAŢII ŞI MEDIA

EŞALONUL 2: Sorin David, Partenerul Coordonator al D&B David şi Baias este numele de referinţă în acest domeniu. Clienţii remarcă „abordarea profesională” a firmei. Dreptul concurenţei şi litigiile de muncă sunt domeniile în care firma excelează. Printre clienţii săi se numără Orange România.

CORPORATE / M&A

EŞALONUL 3: Clienţii apreciază „buna înţelegere a afacerii lor” de către echipa de drept societar a D&B David şi Baias. Firma are o experienţă deosebită în materia dreptului concurenţei. Echipa a asistat Caroli Foods, al doilea mare producător român de mezeluri, în legătură cu negocierea şi implementarea unui joint-venture strategic cu Campofrio Food Group, unul dintre cele mai importante grupuri europene în această materie. În domeniul imobiliar, firma a acordat asistenţă juridică clientului Avrig 35 la vânzarea lui Iris Shopping Centre din Piteşti. Referitor la aspectele generale de drept societar, printre clienţii firmei se numără Philips şi Samsung Electronics. Sorin David este „orientat spre succes”.

LITIGII

EŞALONUL 3: D&B David şi Baias excelează în materie de litigii fiscale şi competiţie. Firma a obţinut pentru clientul Rafinăria Steaua Română anularea în mod irevocabil a unei decizii de impunere care ar fi avut un impact negativ asupra companiei, evaluat la 12 milioane de euro, precum şi recuperarea acestei sume de la stat. Dan Dascălu conduce echipa de litigii şi este recomandat printre avocaţi.

BĂNCI, FINANŢE ŞI PIEŢE DE CAPITAL

EŞALONUL 4: Finanţările imobiliare şi asistenţa juridică pe reglementări specifice în domeniu sunt două aspecte reprezentative pentru D&B David şi Baias, ca parte a paletei largi de servicii bancare şi financiare oferite. Firma este apreciată pentru “gradul de pătrundere în afaceri” şi “sfaturile adecvate”. Echipa a asistat un important grup european de servicii financiare în legătură cu structura juridică cea mai potrivită pentru infiintarea unui centru de servicii externalizate în România. D&B a asistat Global Finance Real Estate în legătură cu refinanţarea unui împrumut sindicalizat în valoare de 75 milioane euro. Sorin David şi Laura Toncescu sunt printre avocaţii recomandaţi.

ENERGIE ŞI RESURSE NATURALE

EŞALONUL 4: Practica D&B David şi Baias în domeniul energiei este axată în special pe tranzacţii. Firma a asistat Termoelectrica în legătură cu un joint-venture planificat avut în vedere cu E.ON şi ENEL, creat în scopul de a dezvolta o centrală termică în Brăila. Anda Rojanschi este principala persoană de contact pentru acest proiect.

IMOBILIARE ŞI CONSTRUCŢII

EŞALONUL 4: Partenerul Coordonator Sorin David conduce echipa de drept imobiliar a D&B David şi Baias. Firma a oferit consultanţă Global Finance Real Estate în privinţa dezvoltării de proiecte imobiliare comerciale şi rezidenţiale în România. De asemenea, firma a acordat asistenţă juridică societăţii în procesul de vânzare a unei părţi din portofoliul său.