RESTRUCTURĂRI / INSOLVENŢĂ – BANDA A 3-A

Sorin David şi Anda Rojanschi coordonează împreună acest departament. Relaţia strânsă de lucru a echipei cu PwC denotă nu numai existenţa unor legături internaţionale puternice, ci şi faptul că D&B poate oferi consultanţă fiscală de specialitate în proiecte de restructurare şi în probleme de dreptul insolvenţei. Între clienţii relevanţi, mentionăm Delamode Group, Philips, Panasonic, Valad Property Group şi A&S International.

BĂNCI ŞI FINANŢE – BANDA A 3-A

Laura Toncescu este apreciată pentru „dedicarea ei în finalizarea proiectelor, soluţiile sale practice, abordarea proactivă şi cunoştinţele sale generale”. A lucrat într-o serie de proiecte naţionale şi internaţionale pentru diverşi clienţi, printre aceştia numărându-se şi Banca Naţională a Greciei şi TBI Credit IFN. A asistat EOS KSI Group în acordarea de către una dintre societăţile de servicii financiare ale grupului a unui număr de credite transfrontaliere evaluate la aproximativ 75 milioane de euro.

LITIGII – BANDA A 3-A

Daniel Dascălu conduce echipa de litigii a firmei. Printre clienţi se numără Convance Clinical şi Periapproval Services, Gallaher Romania, Institutul Naţional Pasteur şi Crucea Roşie Română.

SOCIETĂŢI COMERCIALE / FUZIUNI ŞI ACHIZIŢII – BANDA A 4-A

Sorin David este „un avocat remarcabil, cu care este o plăcere să lucrezi”. El are o experienţă vastă în dreptul concurenţial şi în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor şi este autorul unei cărţi de referinţă privind legea societăţilor comerciale româneşti. ” Un negociator stapân pe sine, care foloseşte o abordare calmă şi proactivă”, Anda Rojanschi are o experienţă vastă în proiecte complexe de dreptul societăţilor comerciale şi al proprietăţilor imobiliare, din domeniul restructurărilor, asocierilor în participaţiune, precum şi în probleme de dreptul muncii. Carmen Medar este apreciată pentru abilităţile sale în negociere, în special pentru abilitatea sa de a fi „fermă şi dură” atunci cand este cazul. Ea are o experienţă semnificativă în domeniul dreptului societăţilor comerciale, în special în ceea ce priveşte proiectele de fuziuni şi achiziţii, cât şi în structurări şi reorganizări de societăţi.